Despre noi

La inceput, pozam flori, gaze, prieteni si creioane. Am jubilat cand ne-a iesit prima fotografie asa cum vroiam, moment in care am declarat razboi snapshot-urilor. Apoi, evident, am intrat in perioada in care nu ne-a placut nimic si eram la un pas sa ne dam batuti. Incet dar sigur, cu ajutorul tutorialelor, a multor ore nedormite de stat pe portofolii ale unor fotografi consacrati , a perseverentei si exercitiului, am reusit sa atingem un alt nivel.

Nu ne place sa ne laudam si nu vrem sa iesim cu orice pret in fata. Am ales “anonim” tocmai din aceste considerente.  Ne-am gandit ca e si foarte usor de retinut :)

Studioul a venit ca o necesitate si tinde sa ajunga (daca nu a ajuns deja) o a doua casa. Am incercat sa construim un studio in care sa va simtiti si voi ca acasa. Suntem o echipa de fotografi, cu o mare doza de “microb” in sange, microbul fotografiei. Suntem Foto Anonim si abia asteptam sa ne cunoastem.